Cunoscută și ca „luna femeilor”, martie poate fi supranumită și luna florilor date în dar, iar când vine vorba de flori dăruite, orhideele sunt o alegere potrivită pentru orice ocazie. Pentru că suntem siguri că printre florile primite, în această perioadă, s-a strecurat și câte o orhidee, vă oferim câteva sfaturi despre îngrijirea acestor frumoase flori, preluate din cartea Orhideele – minuni multicolore.
1. Se aleg plantele în funcţie de condiţiile de lumină de care dispunem.
2. Nu se combină speciile cu pretenţii diferite faţă de factorii de vegetaţie, adică cele iubitoare de căldură şi lumină cu cele care preferă umbra şi temperaturile moderate. Acest lucru este valabil atât pentru orhidee cât şi pentru toate celelalte plante cultivate în acelaşi vas cu orhideele.
3. Posibilităţile de plantare şi aşezare a vaselor cu orhidee sunt nenumărate. Există un vas adecvat şi un ambient potrivit pentru fiecare specie. Trebuie să fim însă atenţi ca vasele să corespundă pretenţiilor speciilor respective.
4. Niciodată nu se aşează mai multe plante într-un singur recipient (întreţinerea lor este mult mai greoaie). Este de preferat plantarea individuală a acestora.
5. Udarea se face prin metodele obişnuite, dar se are în vedere ca apa să nu băltească în recipiente. Cele suspendate se udă cu cantităţi mari de apă, dimineaţa şi seara (apa nu trebuie să ajungă pe dosul frunzelor). În general, plantele se udă o dată pe săptămână, însă trebuie să țineți cont și de specia de orhidee, deoarece nu toate rezistă la același tratament.
6. Dacă apa de care dispunem pentru udat este dură, trebuie să o amestecăm în proporţie de 1 la 1 cu apă distilată. Apa distilată în sine este de asemenea dăunătoare, deoarece nu conţine niciun fel de săruri minerale şi este scumpă.
7. E indicat ca umiditatea aerului din locuință să nu fie scăzută, deoarece acest lucru determină apariția dăunătorilor, a păianjenilor, a tripșilor și înmulțirea păduchilor țestoși, sau poate cauza căderea bobocilor și uscarea rădăcinilor, scurtând astfel perioada de viață a plantei.
8. Pulverizarea cu apă a orhideelor nu este absolut necesară, uneori ea poate fi chiar dăunătoare. Este interzisă însă pulverizarea florilor. Orhideele sunt active în zori şi în amurg, atunci când în natură se formează roua.
9. Distanţa de la fereastră nu trebuie să depăşească 1 metru. Plantele amplasate „pe masa de lângă fereastră” primesc, în cele mai multe cazuri, prea puțină lumină.
10. Este importantă fertilizarea plantelor însă trebuie să alegeți soluțiile nutritive specifice, care să conțină toate elementele de care au nevoie plantele pentru a se dezvolta sănătos. Utilizarea „îngrăşămintelor” casnice (zaț de cafea sau ceai) poate duce la suprafertilizarea plantei sau la înnămolirea substratului, care nu se mai poate aerisi.
„Cultivarea orhideelor este o adevărată plăcere. Un rol important îl are însă sfatul specialistului. Dacă ţinem cont de acesta ne putem bucura mulţi ani la rând de frumuseţea plantelor noastre”, spune autorul volumului Orhideele – minuni multicolore, Lutz Röllke, volum în care veți descoperi și alte sfaturi despre cultivarea și îngrijrea acestor flori.
Săptămâna aceasta, volumul este disponibil în cadrul promoției Grădinărim cu spor, în luna lui Mărțișor!, alături de cărțile Grădina înmiresmată și Grădina de mirodenii, la prețul de 51,84 de lei, beneficiind astfel de o reducere de 40%.
Carmen Popa